marți, 9 octombrie 2012

Umbră colorată 

Scumpul meu, tu-mi spui că-s o umbră, 
dar oare ştii când apar?
La cererea nestingherită a Soarelui,
corpul ceresc suprem,
nu sunt decât un loial supus,
dar, la cererea ta,
nu sunt decât umbra ascunsă-n umbra altora.
Mă judeci crezând că mă cunoşti.
Greşeşti !
Priveşte-mă aşa cum sunt,
plină de calităţi şi defecte,
un suflet clandestin în trenul destinului.
Dar tu mă auzi crezând că ţip,
defapt tu eşti singurul ce urlă,
realizând că am încercat să te salvez de întuneric.
Păcat, te-am iubit.
Din mine a rămas doar conturul,
conturul unei umbre ce a prins culoare.


Nu mă aştept să fie bună de ceva, am scris-o în timp ce făceam baie, nu degeaba baia e sanctuar de inspiraţie .

luni, 8 octombrie 2012

Pişătoarea


A început săptămâna, încă 30 de ore pierdute în liceu, ce să spun ador să merg acolo. Merg cu zâmbetul pe buze la şcoală  Nu, nu am înnebunit, dar cine preferă să stea acasă când toți prieteni ei sunt la liceu și râd ca nebuni în pauze. Ba o țigare în spate, ba un fotbal pe teren, ba o privire pe furiș la profesorul de mate, ba o nouă bârfă, noi cupluri etc. E super la liceu, dar am o problemă gigant. Un automat de cafea pus chiar în fața clasei mele, mor dacă nu îmi iau două-trei cafele pe zi. Abuzez de "pișătoare" , ce urât sună, dar toți profesori o numesc asa pentru că apa de acolo vine de la baie.
Acum că am avut încă o cădere de calciu m-am hotărât să renunț la cafea, dar la "pișătoare" este și Ceai sau Mix de cacao.
Hi hi hi, iar atac "pișătoarea"...