Măşti fisurate

Îți amintești momentele în care ne întâlneam întâmplător? Dacă da, atunci sigur îți amintești și zâmbetul cald pe care ți-l aruncam, modul în care îți spuneam că totul e bine și că mă bucur pentru tine. Te-am mințit. Te fiecare dată când te vedeam în brațele alteia îmi puneam o mască. Zâmbeam spunând că mă bucur pentru tine, dar pe sub mască se scurgeau lacrimi pe care tu nu le-ai văzut. Când îmi prezentai o nouă iubită îţi spuneam că ar trebui să găsești o fată pe care să o iubești cum m-ai iubit şi pe mine. Ştiu, eu sunt cea care a spus că totul s-a terminat, dar şi acea a fost o mască. Te iubeam, dar doream să par indiferentă. Când ne-am despărțit am utilizat o mască rece.
Cât de prostesc m-am purtat, cum m-am chinuit să par indiferentă, rece şi fericită. Sunt o prostă ce încă te iubeşte, ce îşi ascunde sentimentele în spatele unor măşti. Dar, acum, ai întrecut orice limită. Ai luat-o de mână pe ea, ai dus-o la locul nostru, ai sărutato şi i-am promis iubire veşnică. De ce mi-ai făcut asta? De ce m-ai trădat? M-ai mințit. Ai spus că acela este locul nostru şi că va rămâne mereu aşa.
Acum măştile mi s-au fisurat. O fisură atât de urâtă şi evidentă încăt nu le mai pot purta. Vezi ce-ai făcut? M-ai distrus cele mai mari comori, cele mai importante obiecte, armele mele. Acum cum îmi mai pot ascunde sentimentele? Nu-ţi mai pot zâmbii, nu-ţi voi mai spune că totul e bine şi nu voi mai fi rece sau indiferentă.